Acasă » Vedete » Alexandra Stan a confirmat divorţul? Cum a reacţionat artista în momentul în care a fost întrebată dacă mai este căsătorită

Alexandra Stan a confirmat divorţul? Cum a reacţionat artista în momentul în care a fost întrebată dacă mai este căsătorită

De: Cancan 27/10/2021 | 17:22

Alexandra Stan a luat prin surprindere o ţară întreagă în momentul în care a anunţat că s-a căsătorit. Marele eveniment din viaţa blondinei a avut loc la începutul lunii iunie într-un cadru de poveste la malul mării. Însă, la câteva luni au apărut şi primele probleme în cuplul lor, iar în prezent se zvoneşte faptul că cei doi au divorţat.

Alexandra Stan părea că şi-a găsit în sfârşit liniştea. Momentul în care cei doi au spus DA a fost unul extrem de emoţionant, iar câteva luni lucrurile au mers cât se poate de bine în familia pe care aceştia doreau să o întemeieze.

Doar că, fanii au început să vadă primele semne ale rupturii după ce artista şi partenerul său au șters fotografiile pe care le aveau împreună pe rețelele de socializare.

Mai mult decât atât, recent, cântăreaţa a organizat pe pagina sa de Instagram o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Acolo unul dintre fanii blondinei a întrebat-o dacă mai este sau nu căsătorită, iar răspunsul vedetei i-a uimit pe mulţi. Alexandra Stan s-a filmat în timp ce le arăta urmăritorilor că nu are niciun inel pe deget.

Alexandra Stan și Emanuel Necatu s-au despărțit la 5 luni de la nuntă

Chiar dacă soțul artistei a șters toate pozele cu ei doi, speranța că lucrurile se vor rezolva nu i-a dat pace. Acesta a mai păstrat o singură fotografie cu Alexandra Stan, dar la scurt timp după ce a postat mesajul, Emanuel Necatu a șters și ultima ”urmă de speranță”.

CITEŞTE ŞI: ALEXANDRA STAN ȘI-A FĂCUT O NOUĂ SCHIMBARE DE LOOK, DAR A FOST TAXATĂ IMEDIAT DE UN INTERNAUT: ”FĂ MUZICĂ, NU SCANDAL!”

Cei doi au făcut nunta în luna aprilie și totul a fost planificat în secret. Păreau destul de siguri pe ei atunci când au rostit cel mai important ”DA”. Alexandra Stan și Emanuel Necatu au trăit împreună cele mai intense 5 luni din viața unui cuplu proaspăt căsătorit.

Ce spunea Alexandra Stan despre partenerul său

După ce s-a căsătorit cu Emanuel-Petre Necatu, Alexandra Stan a oferit și o primă declarație, în care a vorbit la superlativ despre cel care i-a devenit soț și care a protejat-o permanent în ultimele luni. Însă, lucrurile par să nu fi mers așa cum și-au dorit, astfel că s-au separat recent.

“Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât.

Ulterior, ne-am împrietenit, am început să ținem unul la celălalt, doar că niciunul dintre noi nu avea curajul să dezvăluie lucrul ăsta. Emanuel a spus primul «Te iubesc!» și a fost un moment care m-a detensionat. Un moment pe care îl așteptam și în urma căruia am răsuflat ușurată, în sfârșit, pentru că și eu voiam să zic asta. A fost magic!”, a mărturisit Alexandra Stan, pentru viva.ro.

 

Sursă foto: Instagram

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
Cel mai iscusit ospătar! Câte farfurii a reușit să ducă acest chelner, dintr-un singur drum
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție împotriva lui Cristi Tănase! S-au căsătorit în octombrie
INCREDIBIL! Cât de frumoasă e Adina Maria, femeia care tocmai a obținut ordin de restricție...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș, chiar în fața angajaților
Câți amanți a avut, în realitate, Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cântărețul olandez descalificat de la Eurovision riscă să fie pus sub acuzare de poliție
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas s-a stins după o luptă grea cu cancerul
Gestul emoționant făcut de Alina Marymar, după moartea nepotului său: „Luculeață, ți-am luat” Micuțul Lucas...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată de faptul că Robi îi conturează imaginea femeii refuzate: „Tot spune că el nu a fost niciodată interesat.”
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri pe cele aduse din import
Județele din România unde se cultivă puternic fructe exotice. Românii dau bani frumoși în supermarketuri...
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea, dar nu e pentru oricine
Locul din România unde poți avea parte de o experiență unică. Peisajul îți taie răsuflarea,...
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10 ani şi au două fetiţe
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, anunţ de ultimă oră despre căsnicie. Sunt împreună de 10...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la un concert
O tânără, parţial paralizată după ce solistul trupei favorite s-a aruncat de pe scenă la...
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Maghiarii din România se revoltă. Este o situație fără precedent
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și în august, în Mamaia și în celelalte stațiuni de la mare
Meteorologii Accuweather anunță o vară CIUDATĂ pe litoral! Cum va fi vremea în iulie și...
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul”  Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision 2024. Ce a scos-o din sărite pe interpreta de muzică populară
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
Rețeta de pâine de dietă a Andreei Marin. Ce mănâncă Zâna Surprizelor pentru a arăta bine
Rețeta de pâine de dietă a Andreei Marin. Ce mănâncă Zâna Surprizelor pentru a arăta...
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
Băutura care îți distruge somnul mai rău decât cafeaua. Te poate ține treaz toată noaptea
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta dispozitivul
Aplicațiile populare pe care trebuie să le ștergi de pe telefon. Cum îți pot afecta...
×